Denis Drăguș, atacantul român în vârstă de 23 de ani de la Standard Liege, a reușit să înscrie un gol spectaculos în Belgia.
Fotbalistul român a marcat în meciul dintre Standard Liege și Antwerp, din etapa cu numărul 12 a primei ligi din Belgia, pentru scorul de 2-0.
Standard Liege a deschis scorul încă din minutul 2, prin reușita lui Balikwisha.
După doar două minute, Denis Drăguș a dat lovitura. Acesta a primit o pasă foarte bună pe partea stângă și a pornit o cursă demnă de aplaudat.
A pătruns în careu, a driblat doi adversari și a șutat de la aproximativ 11 metri de poarta lui Antwerp direct la vinclu. A dus astfel scorul la 2-0 pentru Standard Liege.
Denis Drăguș a fugit la marginea terenului să își îmbrățișeze antrenorul și a fost înghesuit acolo de către colegi și staff de fercire.
Jucătorul transferat de la Viitorul lui Gheorghe Hagi, în vara anului 2019, în schimbul sumei de 1.8 milioane de euro, a ajuns la al patrulea gol marcat pentru Standard Liege în acest sezon al primei ligi din Belgia.
„În primul rând, e vorba de intensitate. Duelurile fizice sunt mult mai puternice, viteza de joc este mult mai ridicată. La început e greu pentru toată lumea, dar cred că jucătorul român are calitate, trebuie doar să nu renunțe, să meargă înainte. Am avut și eu probleme, mă bucur că n-am renunțat, că am trecut peste ele și într-un final m-am adaptat. Am un început bun de sezon, mai ales că am început toate meciurile ca titular. Sper să o țin tot așa. Eu cred că și pe plan personal, și ca echipă suntem într-un moment bun. Vreau să marchez cât mai mult și să-mi ajut echipa” – Denis Drăguș, pentru FRF TV
Sursă foto: captură Prima Sport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER